Ce ai nevoie pentru a-ți amenaja casa în stil regal

Ce ai nevoie pentru a-ți amenaja casa în stil regal

Pentru că încă ne este proaspătă în minte nunta regală și pentru că Facebook-ul este încă plin de postări și poze de la eveniment, ne-am gândit să facem o trecere în revistă a modului în care poți să obții o amenajare interioară demnă de un duce și o ducesă.

Mai jos vei descoperi 3 principii de care să ții cont dacă vrei să aduci un strop de eleganță regală în casa ta. Bineînțeles, fiecare principiu este însoțit de o piesă de mobilier reprezentativă.

Cuvânt cheie: timeless

Timeless este modul englezilor de a spuse că un obiect nu se demodează. Piesele de mobilier timeless sunt caracterizate de calitate, rezistență, un design în general simplu, dar de impact vizual.

De exemplu, marmura este un material care în designul interior inspiră grandoare, dar are și o calitate de a fi actuală indiferent de perioada istoriei. Masa Hollis, cu blatul din marmură neagră, susținut de o structură din lemn de mahon este un bun exemplu pentru o piesă de mobilier timeless.

Alege luxul

Majoritatea pieselor de mobilier cu design clasic au această calitate de a nu se demoda, însă ele se remarcă de multe ori și prin luxul pe care îl inspiră. Să luăm ca exemplu scaunul Royal Winchester, din lemn de fag îmbrăcat în tapițerie din piele naturală. Este un scaun care, prin forma sa și prin materialele folosite, transmite ideea unui lux pe care îl putem foarte ușor asocia cu birourile sau sălile de recepție din marile case nobile britanice.

Motivul pentru care aceste piese au devenit de lux este pentru că au trecut testul timpului datorită calității lor.

Nu ezita să ieși în evidență

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale nunții regale a fost costumul ales de Regina Marii Britanii – un costum verde, cu accente de violet, care ieșeau puternic în evidență în comparație cu majoritatea invitaților. Ce ne spune acest lucru?

O calitate a regalității este că nu se teme să atragă privirile, să fie stridentă, fără însă a fi kitsch. Dacă dorești să îți amenajezi casa în stil regal, folosește-te de obiecte care atrag privirea, care ies în evidență prin forma sau prin culoarea lor. Ca să exemplificăm și acest punct avem și produsul potrivit: masa Meghann.

Regalitatea nu se rezumă doar la obiecte scumpe sau piese de mobilier de lux, ci este, în primul rând, o sumă de principii și atitudini. Dar, bineînțeles luxul este factorul cel mai vizibil.

Personalitatea noastră, fie că ne dăm seama sau nu, se reflectă în detaliile cu care
Ți s-a întâmplat să te plimbi printr-un magazin cu produse pentru casă și la un
În sezonul vacanțelor, toată lumea se gândește la concedii, ieșiri, relaxare. Însă, acest lucru nu
Au trecut deja poate 12 luni sau 24 de când ți-ai amenajat casa și parcă
Temperaturile cresc pe zi ce trece și e bine să te pregătești pentru săptămânile toride

Lasa un comentariu

Trebuie safi logat pentru a posta un comentariu.